Mutare-bombă în televiziune! O îndrăgită prezentatoare revine la pupitrul știrilor + Cu ce post a semnat

19 01. 2024, 11:03

Una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV revine la pupitrul știrilor! S-a retras din lumea televiziunii pentru a se ocupa de propria afacere, dar acum a decis să apară din nou în lumina reflectoarelor.

Timp de 15 ani, Geanina Ilieș a prezentat știrile, apoi a fost concurentă la „Ferma vedetelor”. Vedeta a fost și gazda emisiunii „Gospodar fără pereche”, după ce Anamaria Prodan nu a mai vrut să prezinte show-ul de la PRO TV. Ulterior, Geanina a prezentat „Hai să fim super”, la PRO TV Plus, unde a avut ca invitați foști sau actuali sportivi de top ai României.

A decis, însă, în 2022 să încheie contractul și să se ocupe de afacerile sale. A fost și momentul în care a dispărut din lumina reflectoarelor. Șatena a intrat în afaceri după ce a plecat de la Antena 1, iar azi deține o clinică de remodelare corporală, dar și un salon de bronzare: „Cel puțin în perioada asta sunt într-o schimbare la nivel psihic. Cred că toți trecem după o anumită vârstă prin asta, începem să gândim altfel, nu știu, cred că ne maturizăm! Știm exact ce vrem de la viață! Începem să ne iubim mai mult, ne respectăm mai mult și începem să prioritizăm toate lucrurile pe care le vrem pentru noi. Acum îmi doresc sănătate, liniște sufletească, în rest, mi le fac eu pe toate!”,  declara Geanina Ilieș pentru Click!

Geanina Ilieș revine la pupitrul știrilor

Geanina Ilieș revine însă în televiziune! A semnat cu Antena Stars, unde va prezenta un jurnal de știri. Este încântată de noul proiect și așteaptă cu neărbdare să aducă cele mai importante știri în fața telespectatorilor, din luna februarie 2024.

Iar unul dintre cei mai mari susținători ai Geaninei Ilieș este chiar fiul ei, Patrick, în vârstă de 17 ani, de care vedeta e extrem de mândră.

“Sunt încântată să revin la pupitrul știrilor, în familia Antenei, aici, unde am regăsit una dintre cele mai dinamice redacții de știri şi reperul TV al lumii mondene din România. Experiențele de la pupitrul Observatorului din anii trecuți și a emisiunilor moderate din ultimii ani, vor lăsa, vă asigur, o amprentă frumoasă în cadrul știrilor Antenei Stars. O sa vă placa noul concept, vă promit acest lucru. Abia aştept să începem!”, a declarat Geanina Ilieș pentru Spynews.

SURSA FOTO: Social Media